Va urma...

Tot zic ca imi gasesc timp sa mai reinviorez un pic blogul...nu reusesc deloc sa ma organizez, timp este, dar probabil il iau altii.

S-au adunat cateva subiecte pe care as vrea sa le abordez, lucruri care mie mi-au folosit candva:
- enterocolitele si alaptatul (din fericire aud ca mai sunt - pe ici pe colo - doctori destupati la minte care incurajeaza alaptatul si in conditiile astea!)
- metode de tratare a febrei la copii (din pacate an avut ocazia sa o combat, cam prea des, asa ca fara voie am acumulat ceva experienta);
- activitati cu copiii;
- rezumate ale cartilor Mariei Montessori (dupa mine, femeia asta a fost geniala, imi pare rau ca nu e mai mult mediatizata! si imi pare si mai rau ca dpdv financiar si de timp si de spatiu si de orice, nu avem acces la o gradinita montessori. ne limitam sa aplicam acasa din principii).
- alte retete incercate si reusite,
- etc, mai sunt si altele...

Toate pasarile dorm...

A nins iar peste Orasel.  S-au zgribulit si turturelele...

14 ani

Atatia ani au trecut de la prima noastra inalnire :).  Par multi, desi imi amintesc ca ieri cum - fara sperante prea multe - ieseam la un suc cu un baiat. Aveam mintea linistita si nu ma gandeam la ziua urmatoare, nu-mi faceam planuri, nu-mi faceam iluzii, nici macar nu reuseam sa-l plasez pe EL in planurile mele adolescentine despre viitor.
Si au trecut 14 ani, cu bune, cu rele, cu foarte bune si foarte rele...am crescut, ne-am educat si ne-am format unul pe celalalt. In mare parte eu sunt el si el este eu...
Si totusi, luata de valul trairii cu bune si cu rele, inca mai am momente cand imi zic "oau, acest om este chiar sotul meu, e tatal copiilor pe care i-am facut impreuna!".  Si nu imi vine sa cred, desi din exterior, totul e atat de banal si concret...

A venit toamna...

Nu-s o romantica (sau poate sunt), dar uneori rabufneste in mine o ravna inexplicabila de a fi melancolica, dramatica, aproape patetica.
Azi, de exemplu, am avut revelatia ca toamna e minunata - cu conditia sa n-o traiesti la bloc.