miercuri, 6 februarie 2013

Davidisme, again and again :)

" Mami, te iubesc de nu mai pot. Simt ca imi pocneste inima!" 


D:"Abia astept sa vad cum o sa iasa Codrin de la tine din burtica"Eu: "Din pacate [din fericire] nu ai voie in sala de nasteri, copiii nu au voie acolo!D:"Inseamna ca nici Codrin nu are voie, ca si el o sa fie copil!" 


Timpul e ceva relativ...
D: "Mami, tu te-ai nascut in anul o mie si ceva...eu in doua mii si ceva...deci esti mai mare cu vreo o mie de ani decat mine" :)


M-a intrebat D de unde am eu bani (chiar asa, de unde?). si ca sa nu-mi pice moralul si sa nu-i zic ca in momentul asta suntem intretinuti de tati (ca nadejdea indemnizatiei....), ii spun ca eu acum primesc niste bani ca stau acasa cu ei...si am incercat sa-i explic sistemul asigurarilor sociale [doooh]. 
si vine replica[auzise cu ceva vreme in urma ca cu cat muncesti mai mult/mai eficient etc castigi mai multi bani]: deci daca tu muncesti mai mult acasa, o sa primesti mai mult bani! daca noi imprastiem mai multe lucruri pe jos si tu le strangi, o sa castigi mai mult!
unde dai si unde crapa! dupa cum ii vad, bag seama ca o sa ne imbogatim sigur!!!




acum cateva zile mi-a zis ca stie el cum sa ne imbogatim (are fixatie de la o vreme pe bani, ii numara, face permutari si combinatii cu ei de ma tampeste, toata ziua numai de bani zice). dupa ce am citit intr-o carte despre pietrele pretioase, inclusiv diamante - despre care i-am spus ca sunt foarte pretioase si valoreaza mult, cica: "stiu cum facem sa ne imbogatim: cumparam un diamant mare si apoi il vindem cu bani multi!" :)))))

luni, 19 decembrie 2011

Dimineti linistite

Atunci cand esti parinte de copil mic sau, mai bine:), de copii mici, galagia si zgomotul te pot aduce, uneori, in anumite momente de slabiciune, la exasperare. Linistea insa te ingrozeste de-a dreptul de fiecare data! Si pe buna dreptate, zic eu acum avand experienta unor...sa le zicem "lucruri" intamplate in 4 ani.

Si da, cam in 99% din timp, linistea, cand copii nu dorm, nu e de bun augur. Insa, uneori se intampla exceptii. Ca cea de azi dimineata, foarte de dimineata, cand d s-a dar jos din pat (treaz, dupa parerea mea umila) si a plecat la colindat. Lipa-lipa, lipa-lipa, ii auzem ca prin vis talpile goale lipindu-i-se de parchet, apoi de gresie, apoi iar de parchet...ah, si ce-as mai fi dormit. Si am mai stat, zacand alte cateva minute, sperand sa visez. In sinea mea asteptam semnalul binecunoscut care sa ma anunte ca trebuie sa imi reiau pozitia verticala. Nimic, insa... 

Dupa alte vreo 2 momente de tandrete cu perna, deja incepusem sa-mi fac procese de constiinta ca nu se aude nimic: bine, bine, se joaca, dar ce, face rebus la 1 an jumate? Joaca la el vine cu clinchet de tigai trantite de gresie, cu creioane zburandu-mi pe langa tample, cu mingi izbite de pereti, cu mieunatul chinuit al matzelor trase de coada, intr-o acolada de rasete odihnite. Acum, insa, nimic, liniste obositoare! Deja am intrat in panica si am zburat din pat eu impreuna cu cele 1000 de ganduri!

Apoi iar liniste, si in casa, si intre piticii mei de pe creier care au respirat si ei usurati. Micul meu poznas dormea ca un ingeras pe covorul din living, fara griji. Si acolo a stat pana pe la 9 jumate, ca nu m-am indurat sa-l mut in pat. Mi-am facut si baut cafeaua langa el, cea mai buna cafea ever!


luni, 12 decembrie 2011

David, again and again :)

D, se plimba cu trotineta in casa. La un moment dat, striga:
-Mami, am ramas fara benzinaaaa!
Vine langa mine, se uita gales si zice:
- Hei, benzinaristo, imi dai niste benizina?


‎"mami, vino repede sa vezi, am desenat o ciudatenie! te-am desenat pe tine! "


"mami, eu rand cu urechile pana la gura" :)


"Mami, nu mai vorbi, ca nu mai aud cand gandesc"


In autobuz, David vorbea - ca de obicei - tare si mult. Mamaie: "David, poti si tu sa taci 5 minute?" El: "5 minute sa taci tu, copiii trebuie sa vorbeasca mereu!"


"mami, ce e ala "prost"? " "e ala care nu e destept, adica omul care nu stie multe lucruri". (pauza de gandire, aceea fatidica :) : "inseamna ca Damian e prost!"


"David, lasa creioanele acolo, nu le mai amesteca cu restul jucariilor!" (se catarase pe un dulap dupa ele, intr-un echlibru precar). "Pai vreau sa colorez ceva!", "Bine, fie." Le ia si cum anticipasem deja, le rastoarna in cupa camionului XXL langa 200 de piese de lego, litere magnetice, bucati de puzzle de carton si de lemn, bilute, monede, etc. "Pai ce faci, nu desenezi?" . D, razand: "Nu, ca mi-a trecut!" :D



varicela (alta problema :)) ):  "bubele astea sunt flamande, ca ma mananca de tot" :))



ieri dimineata, cu noaptea in cap, la ora 7. D dormea, trebuia sa-l scol sa mearga la gradi. si il iau eu cu binisorul, il pup, il mangai, il mituiesc cu niste desene cu thomas...el, usor miorlait: "ma scol cand ajung la zero" (mooama, imi si imaginam cum o sa inceapa de la 45845 sa numere invers pana la zero). el senin: "zero, gata, m-am sculat" :D (ceea ce a si facut :)) )


Tati, sa nu vii acasa cu mainile goale, sa vii cu manusi J


ieri il pupam pe D pe spatele pictat de varicela...el: "mami, vreau sa schimb pielea asta cu bube!" eu: 'pai si daca n-o sa te mai recunosc cu alta piele?" el: 'pai o schimb cu una tot cu bube" :)



Sulul de prosope de hartie de bucatarie: "uau, ce hartie igienica mare, e pentru un fund urias!"

marți, 12 iulie 2011

David reloaded :)

Transam un pui, ma pregateam sa-l bag in oala. David pe langa mine, isi facea si el de lucru. Ma intreaba:
- Mami, din ce se face puiul?
-David, puiul asa il face mama lui, gaina. Gaina face un ousor, apoi iese un pui mic din el...(si urmeaza intreaga teorie despre ou si gaina).
El asculta oarecum contrariat, mirat cum de pufosenia galbuie a ajuns o chestie pieloasa bagata in punga, deloc dragalasa.
- Si asta de ce e asa?
Eu, inghitind in sec, facandu-mi procese de constiinta ca iata, a venit clipa sa ofer copilului o explicatie despre cat de dura este viata :( , imi iau inima in dinti si ii zic totusi:
- Pai, asa e natura, oamenii ca sa traiasca taie puiul ca sa-l manance, sa faca fripturi din el!
David:
- A, da? Mmmmm, mie imi place friptura de pui!!!


"Mami, liftul s-a lasat in jos pentru ca Damian e cam grasut, tu esti cam inalta, iar eu....sunt numai bine"


"Mami, mi-e cald cu corpul asta, da-mi-l jos, vreau sa raman numai cu o pielita subtire".


- Mami, ce faci?
- Ma pensez!
- Si n-o sa mai fi vrajitoare?


- Mami, de ce umfli roata? (de la bicicleta)
- Pai uite, e fleasca!
- Aha. Si ailalta e fleasca?
- Da, o umflu si pe aia imediat.
- Si alea doua mici nu sunt fleshci?

marți, 31 mai 2011

Perle

La ce e bun ecranul TV?
Sa nu cada desenele animate din televizor :)

marți, 12 aprilie 2011

Promo Easter

Daca tot nu reusesc sa tin blogul asa cum imi promit de fiecare data cand trec pe aici, macar din cand in cand sa mai arunc cate o poza cu perlele mele culinare. Si in ultimele zile de greva a foamei - declarata de David fara preaviz - am incercat lucruri noi, care poate meritau pozate.
Azi a fost ziua brioselor. Dupa o reteta compilata de pe internet, citita in fuga ieri si reamintita (sau nu) la momentul prepararii.
Ce a iesit:


Reteta

Ingrediente (masurate ochiometric): 4 oua, sare, unt - cam 1/3 de pachet, zahar, zeama de portocala (cam 100 ml), esenta de rom, vanilie, praf de copt, faina.
Preparare: ca pt om grabit - puse toate de mai sus in blender si ametite bine, vreo 5 minute.
Coacere: la cuptorul incalzit pe la jumatate - habar n-am cate grade sunt, dar focul mediu.
Decor: 4-5 patratele de ciocolata incalzite pe baie de abur, apoi trasate liniile cu seringa (eu am folosit chiar o seringa de la farmacie :).

miercuri, 9 martie 2011

9 luni...si-o rubeola

S-au facut 9 luni. Suna rotund, 9 luni inauntru, 9 si afara...
Bilant: 75 cm, cam 11 kg. Destule!

De vreo luna o tinem tot intr-o boleala. A inceput cu o febra fara alte manifestari, o febra mare, 40C, asa cum stiu copiii mei sa faca. Ei nu se incurca: apai daca-i febra, e musai sa se simta, dom'le! Si s-a simtit, fix 2 zile, de vineri seara. Luni s-a domolit definitiv, dar au venit - fiind in acelasi pachet, bubitele. Una, si apoi inca una, apoi inca o duzina, apoi peste tot.
Cum afara frigul musca si gandul de a sta in anticamera doctorului cu altii ma cam speriau, am suportat "curiozitatea" lui "ce-o mai fi si asta?" si am stat acasa, baricadati bine.
Eu zic ca a fost roseola. Dar putea f bine sa fie rubeola! Oricum n-as fi aflat cu certitudine doar la o simpla privire (oricat ar fi el de medic!), ne asteapta deci acul sa ne lamureasca.
Uneori imi zic - ca e clar ca lumina zilei ca a fost roseola. Altii insa cu aceleasi simptome au primit diagnosticul de rubeola. Pana la urma, care-i diferenta?

Amandoua incep cu o febra. Cica la rubeola e doar moderata, la roseola e mare. Dar care-i limita dintre ele? Ca Damian a facut direct 40, deci ar fi mare...
Amandoua se lasa cu bubite intr-un final, bubite care seamana, fir-ar...eu pe net am gasit aceeasi poza drept exemplificare a rash-ului atat la rubeola, cat si la roseola.
Amandoua dureaza putin, febra 2,3 zile, bubitele la fel...

Ei, si totusi cica sunt si diferente:

- la rubeola, apare edem si sensibilitate la palparea ganglionilor (mai ales cei aflati in spatele urechilor si occipital, partea posterioara a capului)  - eu am simtit 2 bobite ca de piper, poate un pic mai mari...alea or fi? Dupa ce a trecut boala nu le-am mai gasit acolo... la roseola nu se pomeneste nimic de ganglioni, de unde deduc eu ca nu sunt modificari in sfera asta.

- la rubeola pot sa apara dureri articulare (artrita), mai ales la nivelul articulatiilor mici ale mainilor, dureri care pot sa dureze mai mult de o luna pana dispar.

- rash-ul tegumentar specific rubeolei este minor, debuteaza la nivelul fetei si se extinde la nivelul gatului si toracelui (pieptului) si apoi pe tot corpul. La inceput poate sa aiba un aspect de eritem (roseata) difuz, apoi devine eritem punctiform cu leziuni maculare neconfluante. Este de asemenea intalnita si o forma de rubeola fara rash cutanat. Chiar daca nu apare rash-ul tot exista contagiozitatea bolii. Uneori rash-ul cutanat este singurul simptom de rubeola care pare la copiii mici.Copiii mai mari si adolescentii pot prezenta si febra, dureri oculare, dureri in gat si o stare de rau general; poate sau nu sa apara rash-ul.

- la roseola,  febra e brusca si ajunge la 39-40 grade C , mentinandu-se in platou timp de aproximativ trei zile. La Damian a fost febra brusca, 39-40 si a durat fix 2 zile.

- la roseola, eruptia survine in cea de a treia sau cea de a patra zi; ea este precedata sau este insotita de scaderea febrei. Se manifesta prin mici pete superficiale, roz deschis, predominand pe trunchi, afectand, de asemenea, membrele si neafectand fata. Eruptia dureaza doar 12 pana la 24 ore. Cateodata, boala poate lua si forma unei febre izolate, fara eruptie, cu o inrosire cutanata discreta pe trunchi, de scurta durata si fara febra.
La Damian, bubitele au aparut dupa ce a disparut febra, insa au inceput sa apara pe fata, pe cap, pe urechi, apoi pe burta, spate, maini si apoi intr-un final pe picioare. A durat toata nebunia asta vreo 2 zile si atat.

In concluzie, am avut simptome si de una si de alta...nu ne-am incadrat deloc perfect nici la rubeola, nici la roseola. Asa ca am dubii cum ca medicul si-ar fi putut da seama, ochiometric, despre ce boala e vorba. Asa ca tot o analiza de sange ne paste.