Atatia ani au trecut de la prima noastra inalnire :). Par multi, desi imi amintesc ca ieri cum - fara sperante prea multe - ieseam la un suc cu un baiat. Aveam mintea linistita si nu ma gandeam la ziua urmatoare, nu-mi faceam planuri, nu-mi faceam iluzii, nici macar nu reuseam sa-l plasez pe EL in planurile mele adolescentine despre viitor.
Si au trecut 14 ani, cu bune, cu rele, cu foarte bune si foarte rele...am crescut, ne-am educat si ne-am format unul pe celalalt. In mare parte eu sunt el si el este eu...
Si totusi, luata de valul trairii cu bune si cu rele, inca mai am momente cand imi zic "oau, acest om este chiar sotul meu, e tatal copiilor pe care i-am facut impreuna!". Si nu imi vine sa cred, desi din exterior, totul e atat de banal si concret...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu