joi, 9 septembrie 2010

Homeopatia si problemele lactatiei

PROBLEME ALE ALĂPTĂRII:


Există variate forme:
v sâni dureroşi în timpul alăptării;
v mameloane dureroase;
v congestia şi infecţia sânilor;
v producţie insuficientă de lapte;
v oprire bruscă a lactaţiei;
v absenţa totală de lapte;
v surplus de lapte în timpul lactaţiei;
v indispoziţii ale mamei legate de alăptare;
v probleme ale înţărcării;


a).Sâni dureroşi în timpul alăptării (turgescenţă mamară):
· Belladona: sâni tari, cu dureri sfâşietoare, cu pielea extrem de roşie şi fierbinte; durerile se agravează la atingere şi mişcare iar femeia este neliniştită.
· Bryonia este unul din cele mai bune remedii acolo unde este o jenă dureroasă. Sânul poate fi fierbinte deşi pielea este de culoare normală. Unii autori notează predilecţia remediului pentru sânul stâng dar neobligatoriu.
· Calcarea carbonica, preferă sânul drept care este contractat şi dureros, fără căldură locală, deschis la culoare şi umed la palpare din cauza transpiraţiei.
· Phellandrium are calitatea de a rezolva fenomenele neplăcute, dureroase, care apar doar în timpul suptului.
· Phytolacca e indicată în cazul induraţiei puternice a sânilor, în special cel stâng, devenind sensibil şi dureros.
· Aconitum, indicat pentru dureri bruşte, cu efect atunci când priza se ia la început, imediat după apariţia durerilor; nu este totuşi un remediu uzual.
· Mercurius solubilis, este consacrat stărilor cu tendinţă la infecţie şi supuraţie (abcese). Sânul este tare,sensibil şi dureros, însoţit de căldură locală şi febră.

Se preferă, la toate aceste remedii, diluţiile joase: 4 sau 5 C.H.,
Phytolacca chiar în 3, 4 D.


b).Mameloane dureroase:
· Arnica: poate preveni durerile mamelonare la femei care au mai prezentat aceste acuze anterior, dându-se chiar de la începutul alăptării în diluţia 5 sau 6 C.H.
· Calendula : se poate da şi ca tratament extern local, combinat cu cel intern, tot în diluţii joase. (Un excelent preparat este cel realizat de Plantextrakt, sub forma de unguent cicatrizant 15%)
 Graphites este remediul cel mai bun şi eficient în cazul femeilor cu mameloane fisurate, sau cu taieturi mamelonare din cauza suptului, ceea ce provoacă mari dureri în timpul alăptării.
· Castor equi: util atunci când Graphites nu s-a dovedit suficient în întregime.
· Chamomilla are indicaţie tot în cazul mameloanelor dureroase dar fără crăpături atât de evidente ca la Graphites. Femeia prezintă în timpul alăptării crampe puternice în partea de jos a spatelui, regiunea sacrată şi în abdomenul inferior.
· Nitric acid este indicat de ase menea în mameloane dureroase tot din cauza crăpăturilor şi fisurilor, respectiv a tăieturilor, simptomul dominant fiind acea durere ca şi cand mamelonul s-ar crăpa în momentul suptului.
· Nux vomica prezintă un mamelon dureros, crăpat şi inflamat în regiunea areolară; bineînţeles la o persoană cu constipaţie, flatulenţă, stări de indigestii şi iritabilitate.
· Silicea rămâne remediul clasic al stărilor de inflamaţie trenantă, stimulând procesul de vindecare, la mamelon fiind vorba tot de fisuri sau crăpături infectate, la persoane slabe , friguroase şi cu evidentă reducere a rezistenţei generale.
· Sulphur, ca remediu al inflamaţiei, este unul dintre cele mai bune remedii, chiar dacă inflamaţia nu se asociază cu crăpăturile sau fisurile mamelonare. Zona interesată este roşie,congestivă şi extrem de sensibilă, ca o arsură, putând apare şi unele erupţii locale ale pielii; diaree la trezire.

c).Congestia şi infecţia sânilor:
Poate pune în balanţă dacă este cazul să recurgem la tratament homeopatic sau nu, dat fiind faptul că o infecţie mamară poate duce la stări toxemice grave, instalate rapid, care cer tratament cu antibiotice instituit în timp util.
Ca remedii posibile, menţionăm:
· Bryonia, este un remediu cu bune rezultate în formele timpurii; sânul este tare ca piatra, sensibil la atingere şi mişcare, cu semne iminente de formare a unui abces mamar;
· Belladona, merge foarte bine după Bryonia când începe să se constituie abcesul, semnele clasice fiind sensibilitatea exagerat de mare, congestia, roşeaţa şi căldura locală.
· Calendula, sub forma de cremă poate calma durerile şi stimula reducerea congestiei.
· Hepar sulphur este remediul consacrat al supuraţiilor şi are indicaţie şi în infecţiile glandelor mamare, apărând o iritabilitate specifică precum şi un tablou mai grav ca profunzime şi viteză de acţiune; poate completa bine acţiunea începută sub Mercurius.
· Mercurius solubilis, pare cel mai indicat dacă Belladona n-a rezolvat situaţia; pe lângă reacţia inflamatorie mult mai accentuată, apare transpiraţia generală, temperatuta ridicată şi stare de epuizare.
· Phytolacca: sân tare şi sensibil, persoana prezentând dureri de cap, frisoane şi ascensiuni febrile.
· Silicea, citată mai sus.

d).Producţie insuficientă de lapte:

Este categoria cea mai dramatică pentru proaspăta mamă şi pentru anturaj
· Agnus castus: fluxul de lapte se întrerupe imediat după declanşare sau se reduce progresiv şi repede. Femeia este slabă, palidă şi anemică, fără vlagă.
· Asa foetida: convine cazurilor care, spre a 10-a zi observă o reducere a secreţiei lactate până la oprire completă. Tipologia remediului vizează existenţa unei flatulenţe, cu catar respingător şi amorţeală generalizată.
· Causticum: are un flux de lapte slab de la început, la persoană anxioasă, obosită, rămasă în urmă cu somnul.
· Dulcamara, poate prin efectul ei descongestionant să permită sânilor turgescenţi, cu producţie frânată de lapte, să reactiveze secreţia mamară.
· Pulsatilla pare a fi, după Agnus castus, cel mai bun remediu în cazul unui flux slab, variabil şi schimbător, precum e şi personalitatea remediului cu sensibilităţile ei.
· Ricinus este indicat atunci când diminuarea laptelui este însoţită de tulburări digestive, vomă şi diaree;
· Urtica urens a putut rezolva situaţii dificile, când laptele lipseşte cu desăvârşire, suptul fiind însoţit de înţepături, dureri şi mâncărime iritantă nu numai în zona sânilor ci şi în alte părţi.

Sunt recomandate, în general, diluţiile joase, cu excepţia remediilor care se adresează psihismului, atunci când acesta este incriminat în pierderea lactaţiei.

e).Absenţa totală de lapte:

· Calcarea carbonica: prezintă paradoxul: fie abundenţă fie absenţa laptelui.
· Zincum metallicum: persoană cu dispoziţie variabilă, senzaţii dezagreabile la nivelul picioarelor, pe care le mişcă neîncetat, anxietate; în antecedente lipsă de reacţie la remedii bine indicate;


f).Surplus de lapte în timpul lactaţiei:

· Borax: atrage atenţia prin faptul că laptele curge spontan între două alăptări, fiind de consistenţă groasă, iar când copilul suge la un sân apare jenă sau durere în celălalt sân. Tot pe prim plan stau: teama şi anxietatea, ca şi nervozitatea accentuată la mişcările de sus în jos, ca de exemplu coborâtul scărilor şi aplecarea.
· Calcarea carbonica: s-a menţionat mai sus posibilitatea unui flux abundent de lapte, la o femeie lentă, supraponderală, obosită, palidă, friguroasă, acoperită deseori de transpiraţie.
· China: are indicaţie când, în urma unei producţii excesive de lapte femeia prezintă o mare slăbiciune şi debilitate.
· Natrum muriaticum: combinaţie între congestie mamară şi hipersensibilitate la cea mai mică apăsare, plus stare precară de sănătate, influenţată negativ de umezeală, sub orice formă.
· Phosphorus: şi la acest remediu se remarcă o scurgere excesivă de lapte asociată cu senzaţie de disconfort sau călduri în celălalt sân.
· Pulsatilla: de regulă, oferă cel mai frecvent tablou de flux variabil de lapte, uneori excesiv, care poate continua, în mod episodic, şi după înţărcare, la persoană pasivă, sensibilă, cu variaţii emoţionale, ale cărei acuze sunt agravate la caldura camerii.
· Rhus toxicodendron: este recomandat atunci când există o sensibilitate generală şi o distensie mamară cu sensiblitate şi mâncărime.

g).Indispoziţii legate de alăptare;

Sunt multe şi diverse, cuprinse în repertorii, printre care:

· Refuzul laptelui de către sugar:
o Calcarea phosphorica: secreţie lactată cu miros neplăcut sau prea apoasă;
o Borax: lapte prea gros, vâscos, pentru sugar;
o Rheum: secreţie galbenă şi amară;

· Aversiune pentru alăptare:
o Sepia (trebuie repetata, în diluţie medie: 6 -7 C.H., de 2-3 ori pe zi).

· Dureri de stomac de la alăptare:
o Carbo vegetabilis;

· Diaree după alăptare, la sugar:
o Antimonium crudum,
o Croton tiglium,
o Natriu carbonic,
o Nux vomica.



· Diaree după alăptare, la femeie ce alăptează:
o China,
o Rheum.

· Durere de spate alăptând:
o Chamomilla,
o Croton tiglium,
o Pulsatilla,
o Silicea.

· Tăieturi,colici, cand copilul suge (imediat post-partum):
o Arnica,
o Chamomilla,
o Conium,
o Pulsatilla,
o Silicea.

· Mama plânge alăptând:
o Lac caninum,
o Pulsatilla.

· Dureri de cap după alăptare:
o Belladona,
o Bryonia,
o Calcarea c.,
o Chamomilla,
o China,
o Dulcamara,
o Phosphor,
o Pulsatilla,
o Sepia,
o Silicea,
o Staphysagria.

· Dureri de dinţi la femeile care alăptează:
o Aconitum,
o Arsenicum album,
o Belladona,
o Calcarea c.,
o Dulcamara,
o Mercurius,
o Nux vomica,

· Dureri de dinţi în timpul alăptării:
o China.

· Griji,bătăi de cap din cauza agalactiei:
o Causticum

· Durere uterină acută, sau metroragie, sau lochii, cand copilul suge:
o Silicea.


· Erupţii cutanate în timpul alăptării:
o Sepia.

Pierderea libidoului în timpul perioadei puerperale:
o Arnica: mama e lipsită de energie, se simte plictisită, nu e în apele ei încă de la naşterea copilului (6 CH);
o China: oboseală accentuată, epuizare totală, fara energie sau interes;
o Pulsatilla: fire schimbătoare, cu impuls libidinal slab, lipsă de încredere, grijă , îndoieli privind rolul său;
o Sepia: cel mai bun remediu, dacă există constipaţie,răceală, epuizare, iritabilitate şi indiferenţă.

· Incapacitate de a restabili ciclul normal după naştere:
o Pulsatilla: cel mai frecvent, la tipologia cunoscută, cu frigurozitate, lipsă de sete, plâns, etc.
o Sepia: constipaţie accentuată, foame, epuizare iritabilă.
o Sulphur: când primele două nu dau rezultat; diaree frecventă.

· Tendinţă la obezitate după naştere:
Calcarea carbonica,
Phytolacca Berry (tinctura mama, 5 picături pe zi);

După felul obezităţii:
o Obezitate cu retenţie hidrică: Natrium muriatic
o Obezitate asociată cu metabolism lent: Thyroideum;
o Obezitate asociată cu constipaţie: Bryonia, Nux vomica, Sepia (des indicat);
o Obezitate cu un apetit ce nu poate fi satisfăcut: Sulphur, Sepia;
o Obezitate cu poftă nesăbuită de a mânca: Natrium muriatic, Lycopodium, Pulsatilla (dulciuri,creme)

h).Probleme ale înţărcării:

· Lactaţie şi după înţărcare:
o Conium,
o Pulsatilla, care este marele remediu de reglare a secreţiei lactate;

· Tumefacţie mamară cu secreţie lactată:
o Asa foetida,
o Cyclamen,
o Tuberculinum.
· Convulsii, ca urmare a suprimării laptelui:
o Agaricus;

· Dureri, jenă mamelonară după înţărcare :
o Dulcamara;
· Diaree, după înţărcare:
o Argentum nitricum,
* China.

0 comentarii: