A trecut prima saptamana de gradinita. Gradinita adevarata! Inceputa nasol, terminata ok, habar n-am ce o sa fie. Ca de obicei, evit sa-mi fac o parere, pentru lucrurile bune ma gandesc ca "exista o explicatie" si ca n-or sa dureze, pt alea rele, ma gandesc ca oi fi eu paranoica. Asa ca mai bine nu ma mai gandesc deloc si incerc sa iau lucrurile asa cum vin.
M-am imunizat de 2 ani incoace, m-am obisnuit (prost!) sa las copilul din mana intr-o lume in care mi-e suficient sa mi se spuna ca e ok si cam atat. Si apoi sa-l ascult si sa-l observ pe el, singurul reper care conteaza pana la urma.
Momentan "reperul" spune ca suntem pe un drum bun, luni l-am lasat in urlete davidesti, azi am fugit efectiv catre gradinita razand si chicotind impreuna. E drept ca si eu am dat in mintea copiilor saptamana asta, dar face parte din planul meu de supravietuire singura cu amandoi copii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu